In cautarea lui Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana online

Existenta umana in sine este o continua cautare. Spatiul digital, social media, nu face exceptie. Oricat de mult ai ocoli, ajungi in final sa cauti singurul lucru care conteaza: pe tine.
Cauti ceva care sa te faca mai bun, mai complet, mai aproape de un ideal. Un model a ceea ce ti-ai dori sa fii.
Modelul poate fi un om de stiinta, un om politic sau un alt tip de persoana publica. Pentru mine arhetipul a ceea ce imi doresc sa fiu este definit inca din copilarie. Imi doresc sa fiu acel personaj bun, curajos, care are dreptatea de partea lui si castiga in lupta cu raul: Harap Alb, Fat-Frumos, Greuceanul.

Cautarea poate sa inceapa cu utilizarea unui motor de cautare, dar constructia a ceea ce vrei sa devii incepe cu prima caramida pusa la fundatie: un website.
Momentul in care ai creat primul tau website sau blog este magic. Esti demiurg al unui nou univers: numelemeu.ro.
Tu decizi ce va fi scris acolo si ce vor vedea ceilalti. Informatiile cuprinse in acest nou univers sunt placute si distribuite de ceilalti si sunt ceea ce va gasi oricine atunci cand iti va cauta numele online.

Eu folosesc doua tipuri de clasificari pe care le combin pentru a obtine o structura a acestor informatii:

  • Publice sau private
  • Profesionale sau personale

Obtin astfel patru categorii de informatii:

  1. Informatiile profesionale si publice sunt cele care iti aduc respectul celor din aceeasi profesie si contribuie la un bagaj general de cunostinte de specialitate.
  2. Informatiile personale si publice sunt cele care iti apartin sau le-ai primit de la altii. Pe acestea le imparti in retele sociale cu prietenii tai.
  3. Informatiile private si profesionale sunt cele distribuite in grupurile profesionale inchise sau in reteaua interna a unei companii.
  4. Ultima categorie sunt informatiile care nu ar trebui sa ajunga online: informatiile private si personale.

Acest flux de informatii si filtrele pe care le pui, in functie de clasificarile de mai sus, vor constitui amprenta ta digitala, brand-ul tau online. Ele se vor intruchipa intr-un alter-ego cu care vor face cunostinta cei care te vor intalni prima data online.

Cum vorbesti despre tine online? Spui doar lucrurile bune? Bineinteles!

Procesul prin care vei trece, analiza asupra propriei persoane pe care o vei face pentru a gasi toate aceste aspecte pozitive este de o valoare inestimabila. Este un pas mare in a te cunoaste mai bine pe tine insuti. Si nu se termina aici. Odata ce ai creat continutul pentru website, l-ai publicat si ai rasuflat usurat pentru ca s-a terminat,,, incepe adevarata munca.

Poti fi Fat-Frumos sau Ileana Cosanzeana online. Numai ca, atunci cand te infatisezi astfel online folosind numele tau se intampla ceva extraordinar: virtualul incepe sa iti influenteze realitatea.

Mintea ta va face un efort pentru a se ridica la inaltimea asteptarilor. Subconstientul tau va dori ca tu sa fii asa cum te-ai descris online.
Toate acele mici scapari, acele mici actiuni pe care nu le-ar fi aflat nimeni, nu mai sunt posibile. Presiunea psihologica creata de acest alter ego virtual este uriasa si este cel mai bun lucru ce ti se poate intampla.

Pentru ca, dincolo de grijile de fiecare zi, dincolo de munca ta intr-o companie, dincolo de toate actiunile tale provocate de influenta celor din jurul tau, acum ai un punct de echilibru. Te poti compara cu si raporta la ceea ce iti doresti sa fii, acel TU ideal.

Treci dincolo de a gandi ce vrei sa fii, in spatiul actiunilor. De la a visa sa fii Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana vei trece la a te modela pe tine insuti si a deveni ceea ce iti doresti.



Comments